top of page
Search

10 lucruri pe care le-am învățat în primii 3 ani de pescuit la răpitor

Writer: Andrei StefanAndrei Stefan



M-am îndrăgostit de pescuitul la răpitor. Ei bine, nu chiar îndrăgostit. Am soție și copii și nu există termene de comparație. Înțelegeți voi…am descoperit frumusețea pescuitului la răpitor probabil cu foarte puține șanse de vindecare.

Dacă citești rândurile astea, probabil ai fost și tu prins de “microb”. Dacă se întâmplă să fii și tu novice, așa cum sunt și eu – consider că veteranii au ani buni de experiență, nu ca mine – atunci dă-mi voie să-ți împărtășesc câteva din lecțiile învățate după doar un anișor și ceva de pescuit la răpitor pe râuri, balastiere, pârâiașe și bălți private. 


1. Pescuitul la răpitor este un pescuit activ

Ei, nu mai spune?! Serios? Exact. Nu e pescuitul ăla de stai cu berea-n mână pe mal discutând cu prietenii despre noua ordine mondială. Nu că e ceva râu în a sta cu prietenii la taclale în natură, să ne-nțelegem! Dar un pescuit la răpitor presupune mișcare. Spinning-ul, că despre el o să vorbesc cel mai mult, presupune să cauți locurile unde răpitorul își duce traiul. 

Într-o partidă normală e posibil să schimbi câteva locuri în aceeași zi sau chiar apele. Nu odată mi s-a întâmplat să nu am activitate pe o apă și să trebuiască să încerc o alta. 

În plus, pentru că pescuitul la răpitor presupune deplasare, evident, echiparea este corespunzătoare. Nu poți căra după tine tot arsenalul. De obicei pleci la un pescuit dedicat pentru o anumtă specie și te echipezi doar pentru acea specie. Sunt și excepții, când cu același echipament (UL, de exemplu) poți pescui și la clean și la avat în aceeași partidă. 

Deci, pescuitul la răpitor te pune în mișcare. Nu te aștepta să slăbești dar îi poți spune soției asta ca să te lase mai des la pescuit


2. Când pescuiești la răpitor, o idee bună ar fi să vorbești cu localnicii

E o tactică ce o poți aplica și la alte stiluri de pescuit. Ca idee, atunci când îți propui să pescuiești pe o apă noua, fii sigur că localnicii cunosc cel mai bine locurile, peștii și chiar comportamentul acestora. Dacă reușești să te împrietenești cu un pescar de răpitor localnic – ceea ce poate fi mai greu uneori – atunci scoate carnețelul și notează. Sau reportofonul, sau gopro-ul. Sau pur și simplu bag[ la cap ce spune. E drept că nu toți sunt demni de crezare. Unii îți vor spune că nu mai are balta pește, că pe râu nu s-a mai prins de ani de zile, etc. O vor face fie ca să scape de tine, fie ca să nu le strici locurile (unii se comporta ca si cum ar fi proprietari ai malurilor).

In fine, ai prins ideea. Va trebi sa fii tacticos, diplomat, poate să dai ceva la schimb, să le intri sub piele. 

3. Schimbă năluca des

Cu asta încă mai am probleme. Am tendința să o țin până prind ceva cu ea. Mai ales dacă e o nălucă de firmă, Rapal UL Crank, Storm Largo Shad sau mai știu eu ce rotativă consacrată de la Mepps. Am un blocaj în vârful degetelor. Cu mintea știu că ar trebui să schimb, dar mâinile nu-mi răspund la comenzi. 

Nu fă aceeași greșeală. Dacă vezi că nu mișcă nimic, că n-ai atacuri, urmăriri, schimbă năluca. În primă fază poți încerca să schimbi prezentarea. Jerkuiește-o, recupereaz-o linear, cu stopuri. Toată ideea e să schimbi ceva dacă vezi că răpitorul nu dă semne să reacționeze. 

Uneori va trebui să schimbi culoarea, dimensiunea, adâncimea prezentării nălucii, în funcție de condițiile de la fața locului. Dacă apa e tulbure, a plouat și e prea rece, luminozitatea de afară e slabă sau e o zi însorită. Aceștia și mulți alți factori pot influența succesul unei partide. 

A, și încă ceva. Dacă vezi că peștele răpitor îți urmărește năluca fără să o înhațe – mi s-a întâmplat de mai multe ori – atunci el nu face altceva decât să-ți spună: “prietene, ceva faci bine, dar nu tot. Mai schimbă ceva ca să mă convingi!”

Deci, schimă ce e de schimbat. Poate chiar atitudinea că nimic nu trebuie schimbat!


4. Fă-ți viața cât mai ușoară

 Exact. Pâi cui îi pasă de tine mai mult decât persoana ta? 

Sunt multe feluri în care îți poți simplifica experiența pescuitului la răpitor. Acum, depinde și cât vei pescui și pe ce ape. Unul e pescuitul pe canal cu cleni din capătul satului și altul e pescuitul pe canalele din Delta Dunării. 

Când spun simplificare, mă gândesc, în primul rând la echipament. Avem destule opțiuni de echipament – poate chiar prea multe (trebuie să facă și magazinele bani până la urmă) – ca să îl alegem pe cel mai potrivit cu abordarea noastră. 

Un exemplu din experiența mea ar fi geanta cu năluci. Obișnuiam să am un rucsac cu diferite cutii cu năluci pentru răpitori. Una pentru clean, alta pentru știucă, una pentru șalău, etc. Îți poți imagina că schimbatul nălucilor era mereu o corvoadă. Dă jos rucsacul, ține lanseta, scoate cutia, desfă, leagă, fermoare, bretele, etc. Multe, mult prea multe operațiuni pe care trebuia să le fac doar pentru a scimba o amărâtă de nălucă. 

Nu zic că nu poți pescui așa. Ba da. Dar pierzi timp prețios pe care l-ai putea folosi…să dezbați noua ordine mondială cu prietenii. 

Ce am făcut eu ca să-mi simplific viața în cazul ăsta? Am investit într-un sling-bag de la Rapala – consacratul și mult promovatul Rapala sling-bag. Nu țin neapărat să le fac reclamă dar după ce am căutat variante, am rămas la asta. Unii nu aveau pe stoc, alții nu mi-au mai răspuns după ce am plasat comanda, alțele aveau review-uri negative. 

De când folosesc geanta asta schimbatul nălucilor e o plăcere. Să nu exagerăm! Tot mi-e lene, uneori, mai ales după ce mă bate soarele-n cap vreo 2 ore (despre asta cu altă ocazie). Schimb rapid, mișcările sunt mai puține, totul se întâmplă din mers. Viața mea e mai simplă. 

Tot așa, poți aplica principiul când vine vorba de orice altă componentă a echipamentului de spinning. Fă tot ce poți pentru a reduce numărul de operațiuni inutile care îți vor îngreuna activitatea.

5. Informează-te continuu, învață, fură meserie

Cine zice că pescuitul la răpitor e simplu, se înșeală amarnic. Ai mereu ceva de învățat. Asta e frumusețea. Pe când ai priceput cum să legi un înaintaș de fluorocarbon la firul textil îți dai seama că ar trebui să înveți să faci o montură de tip drop-shot sau să lansezi cu o lansetă de bait-casting. Exemplele pot continua. 

Cert e că ai de învătat și ca să înveți trebuie să fii învățabil, să vrei. Doar atât. În ziua de azi poți fura meserie de la cei mai buni pescari de spinning de pe planetă. Trebuie doar să îi urmărești pe Youtube sau pe Instagram. Poți asimila informații pentru care literalemente bunicii noștri trebuia să meargă la facultate (glumesc). La noi în țară nu e încă atât de dezvoltat pescuitul la răpitor așa cum ar trebui. 

Noi suntem încă specialiști în pescuitul la curent, setcă, greblă și ce alte metode barbare or mai fi!

Vrei să fii un pescar cult, cultivează-te! Învață de la cine trebuie, învață mereu! E imposibil să nu se prindă ceva de tine, dacă îți dai interesul. Și uite-așa peste câțiva ani o să ajungi vedeta clenilor de pe Crișul Repede sau de pe Sabar. 


6. Fii gata să arunci cu bani

Așa o să zică nevasta-ta, că arunci cu bani. Pentru tine, de fapt, va fi o investitie în prevenirea crizei de vârstă mijlocie. Sau o terapie pe care o s-o faci ca să scapi de stresul de la corporație sau de pixelii care ți-au prăjit retina. 

Tu vei fi ăla care nu dă 60 de lei pe un tricou, că e prea scump, dar în aceeași zi bagă peste 600 într-o lansetă.

Dacă te apuci de spinning la răpitor, soarta îți e pecetluită. Vei scoate bani din buzunar în mod regulat. Va trebui să te obișnuiești cu ideea. Cu toate că e bine să încerci să faci economie, dacă vrei să ții pasul cu lumea și să te respecte toate știucile din zonă, va trebui să ai abonament la magazinele de specialitate. Doar să nu iei pe caiet. Nu fii Gheorghe!


7. Respectă natura dacă vrei să te bucuri de ea

De când cutreier malurile Mureșului și ale Crișului Alb în sus și-n jos, n-am văzut atâtea gunoaie în viața mea – și crede-mă, nu mai am 20 de ani. Cred că le-am văzut pe toate. De la sticle de bere (aviz pescarilor la stationar care dau bere la pesti) la peturi, pugi, zdrente, pantofi, biciclete, roti, cauciucuri, etc.

De câte ori n-ai văzut pe grupurile de pescari de pe Facebook câte o poză cu un pește frumos (pescarul nu prea) care avea ca fundal maluri pline cu gunoaie? O mai și distribuie în masă! Să vadă “dușmanii”.

Dacă vrei să faci cinste pescarilor de răpitor și iubitorilor de natură (și mamei care te-a făcut), atunci fii hotărât să respecți apele, peștii, malurile, împrejurimile. Dacă te bucuri de experiențele frumoase de pe malul apei sau din apă, asigură-te că lași în urmă curățenie, ordine. Fii tu altfel, dă un alt ton, fii respectuos și respectabil!


8. Raise awareness – sau fă promovare bună

Evident că o să vorbești despre hobby-ul tău, despre capturi, despre PB (personal best), echipamentul pe care ți l-ai luat. Ok, nimic rău în asta. 

Dar, ce am învățat eu e că trebuie să vorbesc și despre frumusețea locurilor, despre importanța administrării corecte a gunoaielor, a apelor. 

Le spun prietenilor că avem locuri frumoase în țara asta, le arăt poze, le aduc aminte că și ei au impact asupra mediului, că nu se va face primăvară cu o singură floare dar cu mai multe da. 

Când merg la o baltă privată unde proprietarul respectă natura, oamenii și face o treabă bună în general, le spun și altora. Cred că doar așa se va cultiva și dezvolta și potențialul comercial și turistic pe care îl are pescuitul (vezi la vecinii noștri maghiari). 

E o practică bună să vorbești frumos despre mediu, oameni, locuri, experiențe dar să și spui răului pe nume. Poate așa, în timp, și la noi în țară se va dezvolta o cultură a respectului, a civilizației.


9. Pescuit la răpitor poate însemna pescuit singuratic.

La ce mă refer? Dacă ești o persoană activă, cu job, responsabilități, familie, atunci timpul tău pentru ieșirile la pescuit este redus. E greu să potrivești orarele mai multor prieteni de fiecare dată. E greu să organizezi ieșiri regulate. 

Motiv pentru care, de cele mai multe ori vei merge la pescuit la răpitor de unul singur. Pentru mine nu e o problemă. Mă simt bine în compania mea iar șansele să sperii peștii sunt mai mici. Totuși, ceea ce am văzut și la cei pe care îi urmăresc regulat pe Youtube, e ca ies la pescuit împreună cu alți pescari, pe cat posibil. 

Avantajele sunt mari. Ai cine să-ți facă poză cu captura….să-ți dea minciogul, să te aplaude…să nu exagerăm! E clar că e frumos să împărtășești experiența cu un amic, prieten, membru al familiei. Pentru asta trebuie să iei inițiativa și să îți creezi o mica comunitate, o trupă, o echipă de pescari la răpitor. Eu încă lucrez la asta!


10. “Catch and Release e soluția!

Îmi place foarte mult cum își încheie Leonard Cristea video-urile de pe Youtube: “și nu uitați, catch and release e soluția!”

Recunosc, când m-am apucat de pescuit la răpitor nu prea știam de C&R. Prima știucă mai îmbrăcată am băgat-o în portbagaj. Ere în limitele legale, dar nici n-am stat să mă gândesc la eliberat. 

Pescuiesc de mulți ani, ocazional, pe bălțile de staționar. Nu prea am reținut pești pentru că n-am avut de ce. În meniul familiei mai intra din când în când câte un pește gata eviscerat, de la supermarket. Nu prea aveam de ce să mă complic, oricum.

Am învățat că indiferent că îți place sau nu să mănânci pește, e important să nu abuzezi de o resursă care se regenerează greu, mai ales la noi în țară. Șansa, soluția este, întradevăr, ca tot mai mulți dintre noi să practicăm pescuitul cu eliberare mai ales în cazul exemplarelor care nu se încadrează în limitele legale. Și să nu reținem mai mult decât e cazul. 

Și, binențeles, să respectăm perioadele de prohibiție stabilite prin lege. Altfel, logic, n-are cine depune icre, fără icre nu e puiet și fără puiet, mai pescuim doar cizme și cauciucuri de pe fundul apelor.

Cu cât mai mulți dintre noi vom practica un pescuit decent, respectabil, cu atât mai multe șanse vor fi ca apele noastre să fie mai populate în anii care urmează. De ce la alții se poate? Rămânme o întrebare la care poate vom găsi răspuns împreună cu altă ocazie. 

Cam atât despre câteva din lecțiile învățate din pescuit la răpitor. 

Dacă ți-a plăcut articolul dă-i un SHARE, dar nu sotiei că s-ar putea să te ia la….bani mărunți!

 
 
 

Kommentare


bottom of page