Pescuitul răpitorului la spinning poate fi prezentat în termeni destul de romanțați. Totuși acest stil de pescuit poate fi destul de periculos. Ceea ce o să citești în continuare o să-ți confirme exact acest lucru
“Bă, scot maceta din portbagaj acu’!”
Când am auzit de macetă era cât pe ce s-o iau la sănătoasa cât mă țineau puterile. Dar m-am gândit că mai bine abordez tactica omului atacat de câinii maidanezi: te oprești și vorbești pe un ton calm și ferm.
Credeți că a funcționat?
Omul apăruse de nicăieri, ca un indian apaș. Era cu mașina, dar pesemne fusesem eu prea concentrat la ce făceam. (Mașina nu era electrică. Era șoverul destul de curentat! Aveam să aflu îndată)
Eram într-o misiune de recunoaștere pe malul stâng al Mureșului, undeva pe raza localității Sânicolaul Mic. Descoperisem o zonă unde râul face o curba lină. De fapt pescuisem recent exact pe partea opusă. Mi-a plăcut zona așa că am căutat o ocazie să o văd și de pe partea cealaltă.
În timp ce cutreierasem agale malul – așa cum se face la pescuitul răpitorului la spinning – descoperisem un loc amenajat. Trepte în mal, o mică terasă și o colibă acoperită cu crengi în care era o bancă din lemn. Un fel de foișor pescăresc, o cazemată camuflată scobită în malul bătrânului Mureș.
Nu era chiar prima dată când văzusem așa ceva. Așa fac pescarii la staționar, își amenajează bârlogul cum știu ei mai bine. Au prins odată – de două ori pește în acel loc și gata, își stabilesc reședința. Înțeleg logica…până la un punct.
Spinningarul versus feeder-istul
În fine, să revin la confruntarea dintre mine, un biet spinningar itinerant și barbarul feederist.
“Omule, eu dau la rapitor. Uite, astea sunt sculele mele. Am venit de 5 minute. Am fost mai sus și am luat malul la pas. Am văzut locul ăsta și mi s-a părut interesant. Dar n-am pescuit aici. Am dat doar de 2 ori.”
Partea bună era că, spre deosebire de un câine maidanez supărat că i-ai invadat teritoriul, omul nostru știa românește…înțelegea ce-i spun. Doar că nu prea asculta. Te-ai fi așteptat ca un pescar (mai ales de staționar) să aibă răbdare, să fie calm. Nooo, ăsta turuia într-una despre cât de mult a muncit el să facă acel loc, să sape trepte, să tai lemne și crengi, să pună acoperiș, să niveleze platforma….Nu se oprea din agresiva lui prezentare.
Un loc de pescuit amenajat – un teritoriu câștigat cu trudă și sudoare
La un moment dat și-a băgat la fel de agresiv mâna-n buzunar. Mi-am zis că scoate șișul. “Pân-aici mi-a fost!” Dar nu, el a scos telefonul sămi arate pozele și filmulețele făcute în timp ce muncea din greu să transforme natura în…cultură (ca și cum asta i-ar fi dat incontestabilul drept de proprietate asupra petecului de mal). Obligatoriu m-am uitat, am dat din cap aprobator, m-am mirat…să-i dau de înțeles cum știu eu mai bine că îi apreciez eforturile.
Am ascultat deci pledoaria până la capăt. N-am cum să reproduc aici insultele și cuvintele injurioase cu care și-a împodobit feederistul nostru discursul. Erau toate adresate unui potențial personaj imaginar care vine și îndrăznește să pescuiască în locul lui. A, și mai povestise despre unii care dădeau la greblă din barcă pe care i-a amenințat la fel, cu maceta, să plece în altă parte. Un adevărat colonizator!
Cum e cu firele lăsate în apă? E voie sau nu e voie?
Când s-a mai relaxat puțin i-am spus doar că găsisem un fir cu cârlig (nu știu cum îi spune, șir, pripon, habar n-am) agățat de una din crengile de lângă chilia lui. A făcut ochii mari încercând să mintă cât mai cu talent…că nu-i a lui dar știe el cine l-a pus și o să se ocupe și de dânsul…
L-am prins cu mâța-n sac, la el acasă. A pus “coada-ntre picioare” și și-a schimbat tonul, ca un maidanez la care scoți pitbull-ul. Pesemne cumătrul feederist, pescuia și “în absență” cu fire bine plasate la somn sau la șalău. Poate de aia făcea gura mare: știa că are ceva de ascuns.
În cele din urmă conflictul s-a stins. Ne-am trezit conversând despre adâncimea apei, capturile cele mai mari din zona, vreme și alte nimicuri. La final mi-a zis că pot veni să pescuiesc din “locul lui” când vreau, că nu se supără. Doar să-l sun să-i spun dinainte.
Oare ce-ar fi zis poliția despre o macetă?
Cât despre macetă, nu știu ce să zic. O fi avut una, n-o fi avut…nu pot spune. Oricum n-aș fi vrut s-o văd sub nicio formă. Nu-mi plac armele albe pentru care ai putea face pușcărie…dacă le folosești. (nu-mi plac nici amenințările pentru care legea e foarte clară). Mă întreb doar ce-ar fi zis autoritățile despre acea armă albă din portbagaj?
Concluzii? Vă las pe voi să vă dați cu părerea. A fost sau nu o experiență bună, cu final fericit? Ați pățit și voi la fel? Aveți experiențe similare de la pescuitul răpitorului la spinning, confruntări cu alte “specii de pescari”?
PS: Cred că dacă am lua Mureșul – poate și alte râuri din țară – la “puricat” (cel puțin pe raza localităților), am descoperi că el e revendicat de fel și fel de cetățeni care mai de care mai barbari, care în mintea lor se cred proprietarii unor locuri pe care le-au amenajat ei, le-au marcat, tot ca maidanezii. Nu m-ar mira să și le dea moștenire unii altora din generație în generație, să și le închirieze chiar.
(Aceiași cetațeni, pescari cu mintea staționară care în aceleași locuri “amenajate” de ei lasă mormane de gunoaie – peturi de bere ieftină, pungi de nadă și cutii de smântână în care au ținut viermii.)
Dar hai că m-am amărât singur la toată imaginea asta penibilă. Povestea mea are final fericit, până la urmă. Am scăpat cu viață ca să vă pot povesti și vouă și să vă avertizez să fiți atenți când mergeți la pescuit. Vedeți și voi că nu e tocmai un hobby ne-periculos
Comments