Pescuitul la răpitor e distrus de poluare!

Tot mai mulți pescari sunt de părere că pescuitul la răpitor e distrus de poluare? Să fie oare o exagerare?

Fiecare împătimit al pescuitului la răpitor cunoaște adrenalina experimentată într-o aventură pe malul Mureșului, Crișului sau în largul Dunării, cu firul întins și speranța de a prinde captura vieții, dar visul pare să se năruie treptat într-o mare de deșeuri.

Noi, pescarii de răpitor, poate mai mult decât oricine altcineva, ne dorim un habitat curat în care lumea subacvatică să viețuiască neperturbat și nealterat de către viciile omului, iar calitatea apei e un factor decisiv pentru dezvoltarea armonioasă a peștilor.

Poluare în apele române

Din păcate, poluarea are un impact catastrofal asupra ecosistemelor acvatice, consecințele fiind resimțite de către pești. Unul dintre cele mai nocive fenomene care afectează sănătatea apelor din România este acumularea de petrol în albia Dunării. Conform directorului științific din cadrul Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Jeanne Adler , deversările accidentale de petrol sunt extrem de nocive pentru biodiversitatea fluviului.

Site-ul Adevărul ne informează că peste 28% din râurile țării se regăsesc în clasamentul categoriilor inferioare de calitate a apei, cauza principală fiind lipsa stațiilor de epurare din marile orașe.Toxinele revărsate în ecosisteme subacvatice precum Dunărea, Mureșul, Oltul sau Crișul, sunt un indice al neglijenței produse de marile corporații și nu numai. 

Mai multe deșeuri pe maluri, mai puțini pești în ape.

Cunoaștem consecințele pe care deșeurile depozitate în habitate naturale le au asupra viețuitoarelor. Deșeurile de plastic împiedică pești răpitori precum știuca, somnul, bibanul sau păstrăvul să se dezvolte într-un ritm propice. Cei care pescuiesc la răpitor sunt familiarizați cu situații în care reziduurile de tip menajer abandonate pe malurile râurilor sau lacurilor, uneori chiar de către alți pescari, așa-ziși iubitori de natură, ajung în albiile acestora, pe substrat și chiar în cârligele pescarilor. E evident că peștii vor înota în acele ape contaminate și chiar for consuma din ele, devenind la rândul lor contaminați.

Site-ul Digi24 ne informa, nu demult, despre un fenomen descoperit de către specialiștii britanici, conform căruia pești precum bibanul sunt afectați în mod negativ de către mediul contaminat în care trăiesc. Aceștia își pierd treptat simțul olfactiv, astfel devin incapabili să-și procure hrana sau să evite prădătorii. 

Pentru o dezvoltare optimă, viețuitoarele acvatice necesită un mediu sustenabil, oxigen lipsit de toxine și mâncare nealterată. Speciile depind una de alta. Peștii răpitori au nevoie de hrană nutritivă, dar peștii-pradă ajung să fie subnutriți datorită mediului dăunător în care trăiesc.

Câteva specii de pește răpitor în pericol

Știuca, unul dintre cei mai populari pești răpitori, este foarte bine cunoscut pentru capacitatea sa de a înfuleca cantități mari de pești-pradă. Vederea sa excepțională îi oferă un mare avantaj în procurarea hranei, dar procesul de vânătoare devine insuportabil atunci când este nevoit să viețuiască într-un mediu toxic, în care hrana nu îi este consistentă sau substanțială, aceasta fiind subdezvoltată, sau oxigenul din apă este intoxicat.

Șalăul este, după cum se știe , un alt pește răpitor pe care îl găsim în adâncurile râurilor și lacurilor din România, și a cărui vedere ascuțită îl ajută să vâneze până și în apele cele mai tulburi. La vârsta de 2-5 ani acest pește răpitor ajunge la o lungime de 30-40 de cm și este apt pentru reproducere. Din păcate, însă, și șalăul este în pericol de dispariție datorită poluării, astfel sunt șanse ca, mai devreme sau mai târziu, să rămână doar o amintire pentru pescarii care l-au întâlnit până acum în mai toate râurile și lacurile din România. De ce e viitorul său atât de sumbru? Pentru că șalăul conviețuiește cu alte numeroase specii aflate, la rândul lor, în primejdie.

Poluarea schimbă comportamentul peștilor răpitori

Într-un habitat alterat artificial, peștii își modifică radical comportamentul. Biologii marini au ajuns la această concluzie în urma multiplelor studii efectuate asupra unor specii de pești răpitor și nu numai. Aceștia au constatat că vietățile acvatice  au fost și sunt grav afectate de reziduurile revărsate în habitatul lor. Acestea își pierd capacitatea de a vâna, de a-și procura hrana necesară sau de a se reproduce, astfel subnutriția le afectează sistemul și le pune în pericol șansa de a se multiplica.

Să luăm un alt pește răpitor din topul favoriților pescuitului sportiv: păstrăvul. Acesta își depune icrele în lunile octombrie-decembrie, dar dintre cele 1000 de icre depuse ,1 sau 2 vor ajunge la maturitate și la stagiul de reproducere. Profesorul Dan Florescu, reprezentant al Hidroelectrica, explică pentru Green Report, cauzele care stau la baza dispariției acestei specii. Defrișările necontrolate și transportul prin apă al lemnului sunt dovada indiferenței cu care viața din mediul acvatic este tratată de către om.

Cum pot pescarii de răpitor lupta împotriva poluării?

Desigur, implicarea fiecărui pescar în combaterea poluării apelor, este esențială. Contribuția fiecăruia va putea aduce, într-o oarecare măsură, schimbarea. Ne dorim o experiență de pescuit plăcută, cu capturi capitale, fotografii memorabile și povești pescărești depănate, mai nou, pe rețelele de socializare și Youtube. Însă adrenalina unui drill pe cinste, întârzie de prea multe ori.

Echilibrul natural al ecosistemului acvatic a fost grav abuzat de către ignoranța și neglijența omului, iar peștii răpitori sunt prea ocupați, pe semne, să lupte împotriva poluării. Astfel ne întoarcem acasă, din ieșirile la pescuit, dezamăgiți și demoralizați, marcând gherlă după gherlă. Dacă această experiență negativă nu ne motivează să facem atât cât ține de noi, atunci ce altceva ar face-o?

Datoria fiecărui pescar – trei lucruri simple cu care să începi

Este datoria fiecărui pescar de a contribui, de a lupta pentru această cauză. Așadar, la următoarea ta ieșire la pescuit , amintește-ți aceste trei lucruri simple:

●      Dacă pescuiești din barcă, asigură-te că o întreții cum se cuvine și că nu poluează în niciun fel apele pe care pescuiești.

●      Asigură-te că nu lași gunoaie în urmă, pe malurile apelor. Aici sunt incluse ambalajele, firele rupte, sticlele de bere și orice alt obiect care nu are ce căuta pe malul apei.

●      Nu arunca deșeurile de pește înapoi în apă. Acestea pot fi încorporate înapoi în ecosistemul de pe uscat, dar aruncarea deșeurilor în apă poate provoca contaminare.

Da, realitatea e că pescuitul la răpitor e distrus de poluare, dar încă nu e distrus de tot. Încă mai putem face ceva! Dorința fiecărui împătimit al acestui gen de pescuit ne împinge să luptăm, cu toate resursele pe care le avem la dispoziție, împotriva poluării apelor, pentru că tânjim să trăim experiențe de pescuit încărcate de adrenalină și surprize plăcute.

Dar oare ești tu suficient de motivat să-ți faci partea?