AVAT | Pescuit La Răpitor
top of page
image.png

AVAT

Aspiul Aspius

CARACTERISTICI FIZICE ALE AVATULUI

Aspect

Ești pescar de avat? Atunci citește cu atenție ceea ce urmează.

Avatul este un pește răpitor din familia Cyprinidae, înrudit cu crapul și carasul, care se deosebește de alți pești prin forma lungă a corpului său, coada bifurcată simetric și gura lipsită de dinți orientată în sus. O altă caracteristică a avatului este aceea că extremele gurii se întind până în dreptul ochilor. 

Înotătoarele sale au nuanțe ușor spre roșu-cenușiu, roșu-maroniu. Înotătoarea dorsală este mai mare și ascuțită ceea ce face avatul mai ușor de recunoscut. 

Culoarea cenusiu-argintie a avatului îi conferă avantajul de a se putea camufla aproape perfect în mediul acvatic, fiind greu de observat chiar și în apă limpede. 

Avatul poate atinge dimensiuni considerabile de până la 1 m lungime și o greutate de 12 kg. Însă, de regulă, mai ales la noi în țară, va avea lungimea medie cuprinsă între 30 și 40 cm și o greutate medie de până la 2 kg. 

HABITATUL AVATULUI

Fiind un pește de apă dulce, avatul este răspândit cu precădere în râurile din Europa Centrală și de Est. 

Avatul preferă zonele puternic oxigenate și limpezi din apele cu curenți repezi. În mod excepțional, se poate găsi ți în ape lin curgătoare și chiar zone fără curent. 

În România, avatul se găsește în principal în râurile mari (Mureș, Olt, Prut, etc.) și în Dunăre, – care este considerată limita sudică a arealului său de răspândire – cât și în lacurile învecinate Dunării. 

Avatul alege un substrat pietros sau structuri după care se ascunde pentru a putea ataca cu precizie. 

HRANA AVATULUI

Avatul se hrănește în principal cu obleți, dar uneori își diversifică meniul cu alte specii mici de pești, larve și insecte pe care le culege de pe suprafața apei. 

COMPORTAMENTUL AVATULUI

Avatul este un pește rapid, recunoscut de pescarii la rapitor pentru atacurile sale fulgeratoare. 

Un lucru mai puțin cunoscut este acela că în faza de puiet (până la 6 luni) avatul trăiește împreună cu obleții pe care ajunge să-i consume ulterior la vârsta adultă. 

Avatul este un pește teritorial, care vânează cu precădere singuratic, dar care se alătură unor grupuri de avați la vânătoare în perioadele de hrănire intensă, pe perioada primăverii și toamnei. 

Avatul își atacă furibund prada, o urmărește până în zonele cu apă mică de lângă mal și face salturi spectaculoase. Acest lucru îi ajută pe pescari să-i recunoască prezența și dispoziția de hrănire. 

Avatul migrează în amonte pentru a depune icrele în perioada Aprilie-Mai. 

TEHNICI DE PESCUIT ȘI ECHIPAMENT

Avatul este apreciat de pescarii sportivi datorită comportamentului său agresiv și rezistența pe care o prezintă în drill. 

Atacă fulgerător și pleacă în sprint maxim odată ce este agățat. 

Înainte de toate trebuie știut că, datorită atacurilor în forță, avatul vă poate rupe firul sau chiar “răpi” lanseta din mână. Din această cauză se recomandă slăbirea frânei mulinetei în prealabil. 

Cele mai bune perioade de pescuit la avat sunt primăvara și toamna, fie dimineața devreme, fie spre seară, când avatul este foarte activ și își trădează prezența prin salturi și atacuri gălăgioase. 

Se poate pescui și în timpul verii și al iernii, însă cu mai puține rezultate. 

Ca locuri preferate de avat, sunt vizate zonele cu curent, în vâltorile produse de structurile prezente în apă (picioare de pod, trunchiuri de copaci, pietre de mari dimensiuni, etc)

Tehnica principală de pescuit a avatului este spinning-ul. Mulți pescari de răpitor preferă pescuitul din barcă dar avatul se poate pescui la fel de bine și de pe mal. 

Echipamentul recomandat pentru pescuitul avatului are în vedere lanseurile foarte lungi în curent relativ rapid. 

Astfel combinația dintre o lansetă cu o lungime cuprinsă între 2.70 m și 3 m (cu acțiune pe vârf și o putere de aruncare între 15 și 40g) și o mulinetă de spinning de mărime medie (2500 – 3000) este una potrivită. 

Năluci potrivite pentru pescuitul avatului:

  • Twistere: 

  • Voblere

  • Blinkere

  • Pilkere

  • Rotative

  • Muște artificiale

Culorile preferate de avat: alb, argintiu, argintiu-albastrui, argintiu-verzui, negru, 

DIMENSIUNI LEGALE

30 cm 

PROHIBITIE

http://www.anpa.ro/

PONTURI ȘI CURIOZITĂTI

  • Puietul avatului este pașnic până la maturitate

  • Atinge maturitatea sexuala în jurul vârstei de 3-4 ani. 

  • Mai multe ponturi aici!

bottom of page